Arena Națională dă semne de oboseală, deși a fost inaugurată în 2011 după o investiție de 234 de milioane de euro. Ecranele atașate de cubul din centrul acoperișului au cedat la meciul cu Grecia.
Ne-a costat 234 de milioane de euro să avem cel mai mare și modern stadion din țară. Așa cum am mai scris, prețul a fost însă mult umflat. Același stadion, dar cu 5.000 de locuri mai puține, a costat în Germania aproximativ 150 de milioane de euro, deși materialele folosite și mâna de lucru au fost incomparabil mai scumpe decât cele utilizate la arena din București.
Și, deși a fost inaugurată în urmă cu patru ani, National Arena dă deja semne de degradare. La meciul cu Grecia, una dintre tabelele de marcaj atașate de cub a cedat. Spectatorii prezenți la Tribuna I n-au putut fi la curent cu cronometrul meciului, deoarece o parte din tabelă nu s-a mai aprins.
Probleme cu tabela se adaugă la altele apărute pe parcursul ultimilor patru ani, precum cele cu acoperișul sau cu gazonul care nu se poate dezvolta din cauza arhitecturii arenei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER